Boxerul Cristian Ciocan (29 ani) l-a învins în weekendul trecut prin KO tehnic în runda a șaptea, la Londra, pe David Price (33 ani), fost număr 5 în ierarhia mondială WBO, păstrându-și centura de campion european, după ce în runda a cincea fusese trimis la podea. Cu această victorie, gălățeanul este foarte aproape de a fi desemnat challenger obligatoriu la titlul mondial al categoriei grea. A fost a doua astfel de șansă, iar acum nu a mai ratat-o, după ce în 2015 pierdea, tot la Londra, în fața lui Tyson Fury, devenit ulterior campion mondial. La întoarcerea acasă, pugilistul a reacționat fără eschivă propunerii noastre de a-l intervieva.
„Am arătat că am și barba tare”
– Felicitări Cristi, ne-ai oferit un meci superb. Răsturnări de situație și final fericit, cum le-ai trăit în ring? – Mulțumesc pentru felicitări. Da, a fost un meci destul de greu, ne așteptam să fie așa. Am vrut, eu și echipa mea, să mergem acolo să arătăm lumii că putem boxa la nivel înalt, oriunde. Da, un meci cu răsturnări de situații, în repriza a cincea m-a pus jos, iar într-a șaptea am terminat eu cu el. Cred că am arătat lumii că am inimă și pot ajunge la titlul mondial.
– Cum a fost când te-a pus la podea? Erai peste el, îl băgaseși în corzi și deodată… A fost norocos sau altceva? – M-a surprins. Îl „călăream”, eram peste el, dar acesta este boxul, mai ales la categoria grea, un pumn și se poate termina totul, dar important e că am trecut cu bine. Ne-am pregătit bine, iar asta și-a spus cuvântul. Dacă nu eram așa de bine pregătit, nu cred că mă mai ridicam din pumnul acela. Am arătat că pot, că am și barba tare. A fost un adversar destul de dificil. Nu este venit de pe stradă, este un boxer bine cotat, destul de periculos, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu muncă multă iată că l-am învins.
După ce în runda a cincea fusese trimis la podea, Cristian Hammer Ciocan l-a învins, la Londra, pe David Price prin KO tehnic în runda a șaptea
„L-am lovit cam prea mult, alegerea a fost a lor”
– Decizia arbitrului de a opri meciul mi s-a părut un pic cam târzie. Ai lovit mult în acele serii până să oprească meciul, parcă tot sperau într-o minune, să-și revină. Ai simțit acolo ostilitatea arbitrilor? – Cred că știți prea bine ce se întâmplă în Anglia. Când mergi să boxezi acolo, dacă nu câștigi prin KO, nu câștigi niciodată. Așa a fost mereu. Da, mi s-a părut că l-a oprit prea târziu, dar eu mi-am făcut meseria, nu puteam să risc nimic. Cred că trebuia oprit mai devreme, dar ei au hotărât așa. L-am lovit cam prea mult, dar asta a fost alegerea lor, nu a mea.
– Ca privitor, am avut senzația în runda a șasea că erați epuizați fizic amândoi. Explică-ne cum a fost de fapt, cum te simțeai în momentele acelea și cum simțeai adversarul? – Cred că s-a și văzut cât de mulți pumni ne-am împărțit, iar la o categorie atât de mare, pumnii nu sunt așa de ușori. Eram obosit, dar cred că pregătirea pe care am avut-o a fost un plus. Eram obosiți amândoi și asta a amplificat ideea de meci „care pe care”.
– Totuși, într-a șaptea, parcă ai redevenit relativ proaspăt, din punct de vedere fizic… – Așa a și fost. Asta mi-a fost tactica, ne programasem, eu și antrenorii, să îl obosesc în primele reprize. Să-l plimbăm, să-l obosim și după să dăm drumul la treabă, ceea ce am și făcut.
„În toamnă, meci pentru titlu”
– Ce urmează pentru tine? – Deocamdată vreau să uit puțin de antrenamente, să mă relaxez, să îmi petrec timpul cu familia, cu prietenii. Dar nu mult timp, pentru că trebuie să stăm în antrenamente, căci urmează un meci destul de mare, sper să fie unul pentru titlu, posibil prin toamnă. Până atunci, mă gândesc să mai am un meci, ca să mă țin în formă. Noi nu mai avem timp de pauză lungă, trebuie să fim tot timpul în antrenamente, în caz de primim șansa de a boxa pentru titlu, să fim oricând pregătiți.
– Cât de mare consideri că este această șansă? Versiunea WBO este cea mai accesibilă pentru tine? – Deocamdată da, este un culoar unde suntem cel mai aproape. Sunt în primii cinci (n.r. – locul 4) la versiunea asta, dar deocamdată nu știu nimic concret. Joseph Parker este campionul, va fi un meci între Parker și Hughie Fury, vărul lui Tyson Fury, iar după meciul acesta (n.r. – 1 aprilie) o să se decidă care va fi următorul pas. Cred că sunt șanse să lupt cu învingătorul dintre ei.
Ciocan a avut barba tare și l-a învins pe David Price, fost număr 5 în ierarhia mondială WBO, la el acasă.
– După victoria în față lui David Price ai urcat în Top 10, la aproape toate versiunile. Cât de mult înseamnă acest lucru pentru viitorul carierei tale? – Acum sunt numărul 8 mondial într-un clasament general, al tuturor versiunilor. La categoria grea suntem 1.200 de boxeri, cred că este un pas destul de mare pentru mine, este o onoare să pot fi între primii 10 boxeri din lume. Învingându-l pe David, într-adevăr am intrat în top 10 la fiecare versiune și mi-am deschis culoar accesibil la toate. Dar, deocamdată, cea mai scurtă cale pentru un meci pentru centura mondială este la WBO.
– Indiferent cine ar câștiga, Parker sau Fury, tu ar trebui să devii challengerul obligatoriu? – Da. Dar deocamdată să aibă ei acest meci și după vom ști mai multe.
– Ai fost primul boxer român care a câștigat în Marea Britanie un meci cu miză importantă. Te-ai întoarce acolo pentru un meci cu Fury, Hughie sau Tyson? – Mă duc oriunde mi se cere, niciodată nu am fost boxerul care să spună „gata, nu boxez acolo”. Mi-am încercat șansa oriunde am fost cerut să boxez. În Anglia se fac niște gale extraordinare, cu drag m-aș duce înapoi, dar deocamdată așteptăm rezultatul meciului din aprilie.
„Suntem Străjerii Moldovei”
– Explică-ne, te rog, și povestea steagului cu care ai intrat în ring, am văzut ceva controverse pe o rețea de socializare. – Multă lume a crezut că am intrat cu steagul Republicii Moldova. Nici vorbă, este steagul nostru, al României, dar pe el aveam emblema Pechei: un cap de bour, simbolul Moldovei noastre, deasupra scria Pechea (n.r. – comuna gălățeană în care s-a născut și locuiește pugilistul). Ne spunem Străjerii Moldovei, la fel ca mai toți suporterii gălățeni, de la box până fotbal. Totdeauna am fost și sunt mândru că sunt român, nu puteam intra cu alt steag.
Cristian Ciocan ne-a arătat steagul cu care a intrat în ring în meciul cu David Price, unul care a atras controverse.
– Am auzit că ai primit felicitări de la nume mari ale boxului profesionist. Ne poți oferi ceva detalii? – Toată lumea m-a felicitat. În primul rând a fost vorba de Lennox Lewis, o legendă a boxului și pentru mine a fost o foarte mare onoare. Nu mi-am închipuit că este atât de modest în sensul bun al cuvântului, un tip foarte ok, chiar am rămas cu o impresie foarte plăcută. A mai fost Andre Ward, dar la fel de mult au contat pentru mine și felicitările venite din România, toți campionii noștri mi-au trimis mesaje. Nu este așa de ușor să boxezi pe terenul adversarului și să câștigi într-un așa mod și țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi. Au fost foarte mulți români la meci. Întotdeauna au venit, la fel a fost și când am boxat în Hamburg și mă bucur că sunt alături de mine.
– Văd că ai probleme la gleznă, le-ai simțit și în ring? – Am avut ceva probleme înainte, în perioada sparringului, dar nu am vorbit public despre asta. Am mers, am strâns din dinți și mi-am făcut treaba. Este o mică luxație, bine că nu s-a întâmplat să o resimt în timpul meciului.
„Sigur va câștiga și Luci”
– Felix Păun, antrenorul tău, este pe punctul de a ajunge cu doi pugiliști, pe care el i-a format, în postura de a lupta pentru titlul mondial, tu și Lucian Bute. Ce înseamnă asta pentru Pechea și ce crezi despre viitorul meci al lui Bute? – Maestrul a fost pentru noi îndrumător, el ne-a pus mănușile în mâini, sper să putem lucra în continuare împreună și să reușim noi performanțe mari. Luci o să aibă un meci, acum, în februarie, cu siguranță o să câștige. Este foarte bine pregătit, este mai experimentat decât adversarul lui. Sunt sigur că o să câștige, chiar dacă în box totul e pe pumni și se poate întâmpla orice. Ar fi o mândrie uriașă pentru pechenii noștri să aibă doi consăteni challengeri la titlul mondial în același timp, chiar în viitorul apropiat doi campioni mondiali, de ce nu?
– Mulțumesc pentru timpul acordat și baftă maximă în drumul spre împlinirea visului tău, centura mondială adusă la Pechea. – Să fie! Mulțumesc și eu tuturor românilor pentru susținere.
Mai jos poți urmări meciul dintre David Price și Cristian Ciocan:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER